Fii bine cu tine și cu ceilalți!
Workshop pentru clarificarea granițelor personale

Până unde e spațiul meu și unde începe al celorlalți?
Cât pot să mă apropii de alții și cât îi las pe ceilalți să se apropie de mine încât sa-mi împlinesc și nevoia de contact și pe cea de diferențiere?
Cum pot să spun NU la ce nu îmi convine fara să risc să pierd relația?

Dacă ne-ar fi clare lucrurile astea în orice moment și am fi împăcați cu granițele spațiului nostru personal, nu ar mai exista conflicte interioare sau interpersonale!

Am fost concepuți prin fuziune: a femeii cu bărbatul, apoi a celulei nou formate cu corpul mamei.
Iar acolo, in acel spatiu protector, uterul, ne-am dezvoltat rămânând în fuziune cu mama: nu aveam conștiința propriului corp, a propriei individualități; eram mișcați de mișcarea mamei, hrăniți de hrana ei și simțeam tot ce simțea ea.
Dupa ce ne-am născut, am inceput, treptat, prin intermediul senzațiilor din corp, sa primim informații despre faptul ca nu mai suntem totuna cu mediul din care facem parte.

Mai târziu am putut să acționăm și noi pentru a crea această delimitare spunând NU VREAU, LASĂ-MĂ, PLEACĂ, N-AM CHEF și, în funcție de cât ni s-a permis și de cum am fost încurajați, am reușit mai mult sau mai puțin să ne sepărăm, sa devenim oameni AUTONOMI. Și când se întâmplă să avem dificultăți in relații, este pentru că granițele noastre au rămas, pe alocuri, neconstruite, mai ales in planurile mai abstracte ale ființei.

Când nu ne cunoaștem granițele, nu ne dăm seama cu ușurință: 
– ce ne face și ce nu ne face bine,
– când să spunem NU si cum să o facem fara să rănim sau fără să pierdem și ceea ce ne dorim din relația respectiva – fie și doar contactul!
– când și cât să acceptăm lucruri pe care nu ni le dorim de fapt dar facem compromisuri de dragul relației,
– cum să ne bucurăm de contact fără sa ne fie teama ca vine la pachet și cu ceva ce nu ne place,
– ce relații sunt toxice și cum să le încheiem sau renegociem,
– unde începe spațiul noastru și cum îl facem cunoscut pentru a ne simți respectați,
– cine suntem noi și cine sunt ceilalți – cum să nu ne lasam invadați de ideile, părerile, dorințele și emoțiile lor
– cum să creștem copii autonomi.

Pentru a conștientiza acest aspect al vieții noastre și a-l înțelege mai bine, am pregătit pentru voi un workshop dinamic: Spațiul personal și granițele lui. Împreună vom exersa efectiv definirea în plan concret a granițelor, negocierea lor și relaționarea cu ceilalți păstrând contactul cu noi înșine.

Odată deveniți conștienți de granițele personale, relațiile cu ceilalți capătă alte valențe si observăm îmbunătățiri în multe arii din viața noastră, pentru că:
– stima de sine e direct proporțională cu capacitatea de a ne defini și respecta granițele personale,
– conflictele devin constructive și mai usor de gestionat,
– ne simțim mai liberi și mai stăpâni pe viața noastră,
– ne e mai clar cine suntem, ce ne place și ce vrem,
– relațiile devin împlinitoare și mai ușor de gestionat.

În experiența mea, ca psihoterapeut specializat in psihoterapie corporală, am putut vedea în practica din cabinet cum lucrul pe tema granițelor personale aduce rapid o perspectivă nouă, ușor de asimilat în viața de zi cu zi, și produce transformări benefice substanțiale. Am studiat trauma psihică și impactul ei asupra funcționarii noastre și lucrez într-o manieră profundă și blândă pentru a reface rupturile sufletești cauzate de încălcarea granițelor personale si de contactul insuficient de hrănitor.
Vă aștept cu mult drag să ne conectăm și a ne diferențiem sănătos!

Date despre eveniment: 
Workshop Spațiul personal și granițele lui
Data: luni 10 iulie, între 19-22
Locul: str. Comănița nr. 9, sector 2 București
Cost: 120 lei
Pentru detalii și înscrieri:
Georgia Tăbăcaru email: georgiatabacariu@gmail.com, telefon: 0754284444
Vistiana Long email: vistianalong@yahoo.com, telefon: 0722159988

 

iunie 22, 2017|