Nu ne place să fim cei care vin cu veştile rele. E mai uşor şi mai plăcut să vorbim despre lucruri care bucură. Totuşi, sunt sigură că nu ţi-ar plăcea ca stomatologul să-ţi ascundă faptul că ai o carie sau zugravul să ascundă sub vinarom mucegaiul.
Eu vorbesc despre traume. Vorbesc despre durere.
Pentru că explorarea la momentul şi în cadrul potrivit a durerii ne face mai puternici, mai conştienţi, mai vii, mai flexibili emoţional, corporal şi mental, mai prezenţi, mai centraţi şi, paradoxal, ne redă şansa de a fi fericiţi.
Suntem o societate cu traume. Nu ştiu dacă e vreuna fără. Poate la noi au fost mai multe; sau mai recente; poate noi abia începem să le vedem şi să le recunoaştem, alţii o fac de mai demult.
De ce să ne uităm spre trecut? ne întrebăm, pe bună dreptate, tot mai des. Viaţa e scurtă şi vrem să trăim în prezent.
De fapt, ne uităm la durerile din prezent, dacă avem; ele ne conduc şi singure ne arata sursele şi RESURSELE lor.
Dacă e o suferinţă intensă care apare des în viaţa noastră, ea ne vorbeşte despre o rană mai veche cu care nu aveam resurse să ne descurcăm atunci (cel mai adesea când eram mici), a rămas blocată în corp şi revine din timp în timp, până când avem suficientă putere să stăm faţă în faţă cu ea, până se consumă. În acest proces se eliberează energii inestimabile, care fuseseră îngheţate din frică.
Este esenţial ca procesul deblocării traumelor să fie făcut lent, în ritmul clientului, cu sensibilitate, căldură şi suport ferm şi blând. Chiar şi aşa, poate fi greu, dureros; dar ştii sigur că nu „zugrăveşti”… de ochii lumii.
