Structurile psihicului omului se formează în copilărie, prin contactul cu părinții lui. Sănătatea ulterioară (adesea pe viață) a acestor structuri depinde de calitatea contactului cu ei.
Un părinte care, la rândul lui, nu a primit un contact sănătos (un părinte traumatizat) poate să se conecteze doar într-o măsură mai mică cu copilul deoarece o parte din energia lui este blocată în durerea neexprimată, fie uitată, fie înăbuşită cu intenție (de teama că ar putea fi copleşit de durere sau de teama de a nu-şi supăra părinții, de a nu fi un „copil nerecunoscător”).
Astfel, traumele psihice „curg” din generație în generație şi, când se adună prea multă suferință, generează boli psihice sau fizice.
Vindecarea presupune atât conştientizare cât şi eliberarea controlată, gradată, a „supapei” de durere, asfel încât presiunea din psihic şi din corp să scadă treptat.
Doar conştientizarea mentală – fără eliberarea energiei – e ca atunci când vezi cu ce e butoiul plin dar îl laşi plin în continuare. Şi asta ajută, prin faptul că nu te mai sperie să nu ştii ce e în „butoi”, dar de obicei nu aduce suficientă alinare.
Eliberarea energiei se întâmplă când emoția este simțită, recunoscută, validată, valorizată şi conținută de un om suficient de apropiat, empatic, nonjudicativ şi atent, care să se poată apropia de rană fără să rănească din nou.
